„Mesaj pentru părintele meu”, concursul inedit care „așterne” suflete pe hârtie: „Nu mai desenez prințese, ci familii”
0Un concurs inițiat cu câțiva ani în urmă le-a dat copiilor curajul să aștearnă pe hârtie ceea ce de obicei se sfiesc să le spună în față părinților. „Mesaj pentru părintele meu” a ajuns astfel o reală terapie pentru familii, dar și „clopoțelul” care-i pune pe psihologii școlari în gardă sau chiar schimbă vieți.
„Mesaj pentru părintele meu” este un concurs de creație lansat în anul 2017 de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Olt. S-a născut din nevoia de a-i ajuta pe copiii care nu știau unde să-și strige disperarea, iar datele din statistici au căpătat nume și prenume. A devenit în toți acești ani unul dintre cele mai solicitate concursuri pentru că le dă generațiilor de elevi posibilitatea să-și aștearnă, cu sinceritate, gândurile pe hârtie. Toate aceste gânduri sunt citite, iar uneori ajung să schimbe vieți.
Speranța Mihalcea, consilier în cadrul CJRAE Olt, este cea care a inițiat concursul în 2017, la un an de la demararea proiectului „Singuri acasă – copiii părinților plecați în străinătate”. În cadrul proiectului „Singuri acasă” le dădea colegilor din școli, pe lângă materiale, teme, exerciții și partea teoretică despre cum să-i ajute pe copiii cu părinții plecați, și o machetă în care să completeze datele acestor copii.
„Am urmărit să facem o bază de date, cu anumite informații despre ei. Și m-am gândit să fie nume și prenume, nu doar cifra, ci nominal, pentru ca ei, consilierii, să știe ce copii din școala lor sunt în situația aceasta. Dacă îi văd pe culoare, dacă intră la clasă, ei să știe că sunt într-un grup vulnerabil acești copii, din mai multe puncte de vedere: și motivație școlară, și absenteism, și stil de viață sănătos, plus tristețe, singurătate, chiar și depresie, anxietate la unii dintre ei, și atunci trebuie să îi știe nominal, nu să fie doar niște cifre”, a precizat Mihalcea.
„Am zis: nu poate fi doar atât!”
A stabilit împreună cu colegii din școli să-i urmăresacă pe acești copii de la un an la altul, să evalueze modul cum absența părinților le influențează rezultatele școlare și starea emoțională și să-i ajute. A gândit activități de tot felul, grupuri de suport în care elevii mai mari, care trăiau aceeași experiență și care s-au adaptat lipsei fizice a părinților, să împărtășească din trăirile lor etc.
Au fost anii în care datele culese de către consilierii din școli nu coincideau cu cele ale DGASPC, obținute prin intermediul primăriilor, ale căror cifre erau mai mici, semn că autoritățile nu aveau, în fapt, un control real privind numărul copiilor rămași în grija unui singur părinte, a bunicilor, a mătușilor sau rămași chiar singuri. Apoi, statisticile și ceea ce făceau deja consilierii din școli nu au mai fost de ajuns.
„Am zis: nu poate fi doar atât! Și m-am gândit să fac un concurs. Dar când să-l fac, că e de impact, să nu-i afecteze, nu putea fi în preajma Sărbătorilor. În noiembrie 2017 l-am făcut județean, vreo 700 de lucrări. După care am zis: hai să creștem. L-am făcut interjudețean, regional...”, a continuat Speranța Mihalcea. A ajuns extrem de iubit pentru că „e foarte emoțională tema”, explică inițiatoarea. Numărul mesajelor înscrise în concurs a depășit 1.000, iar astăzi se desfășoară pe etape, mesajele fiind evaluate mai întâi la nivelul școlii, de către echipa consilierului din școală.
Premiul I, dat unui elev care-i scrisese tatălui decedat
„Mesaj pentru părintele meu” se adresează, încă de la prima ediție, tuturor copiilor. Primii care au ales să-și trimită mesajul au fost acei copii care duceau dorul părinților aflați la sute de kilometri depărtare. Desenele lor înfățișau avioane decolând și copii rămași acasă în lacrimi, strângând la piept ursulețul de pluș. Astăzi deja, spune Speranța Mihalcea, nu mai poți vorbi de aceste categorii, pentru că și copiii care îi au pe părinți aproape semnalează în mesajele lor aceeași problemă: primesc lucruri, dar nu primesc atenție, părinții nu-i ascultă, nu le rezervă timp.
Concursul, pe de altă parte, și-a arătat rolul terapeutic încă de la prima ediție.
„În primul an am premiat un copil, cu premiul I, fără să știm nimic despre el. A plâns pe tot parcursul premierii, până să-i vină rândul, și el și mama lui. Noi n-am știut nimic despre el. Și când le-a venit rândul să primească premiul, nu se puteau opri și a spus că el i-a scris tatălui lui, care decedase. Mesajul era pentru tatăl lui. Sunt sinceri, chiar dacă aleg să-și scrie numele pe lucrare”, spune Speranța.
În anii următori a aflat de la colegii din școli că, după ce au citit mesajele, unii părinți fie au renunțat să mai plece la muncă peste hotare, fie, cei care plecau amândoi, au decis să plece pe rând și să nu-i mai lipsească pe copii, seara, la culcare, de brațele lor ocrotitoare. Au ieșit la iveală și cazuri grave, de copii supuși abuzurilor, uneori fizice, alteori emoționale, cazuri care au intrat astfel în atenția consilierului și s-a mers pe căile legale.
Este de remarcat că acești copii își ceartă părinții, își strigă deznădejdea, însă la final le declară, fără excepție, dragostea nemăsurată, subliniază Speranța Mihalcea.
„Copiii își iubesc părinții necondiționat, invers nu știu dacă e așa, aș vrea să vorbiți cu părinții. Părinții pun condiții, copiii nu. Cât s-ar supăra, au ceva astfel încât la final, când se trage linie, ei au iertat tot. Mă impresionează asta. Plus recunoștința pe care o au”, a adăugat consilierul.
Cuvinte care dor
„Îmi amintesc cu tristețe și cu durere în suflet ziua în care ați plecat de acasă, începutul uneia dintre cele mai dificile perioade din viața mea. Era începutul vacanței de vară. Cu o seară în urmă, neputând dormi, vă ascultam atent cum vă contraziceați dacă plecarea din țară este, într-adevăr, cea mai bună soluție. Speram să vă răzgândiți și să rămâneți acasă. Auzeam cum împachetați ultimele lucruri înainte de a pleca. Cercul roșu de foc își făcea suav apariția la veranda mea, dar nici cerul nu mă mai putea înveseli”, descrie o fată experiența, amintind cum le-a udat părinților, cu lacrimi, hainele la plecare, dar le-a înțeles sacrificiul pentru a avea cu toții un trai mai bun.
Adolescenta mai spune în mesajul său că Sărbătorile de iarnă au devenit adevărata fericire, pentru că-și strânge părinții în brațe, chiar dacă doar pentru câteva zile.
Un copil își intitulează mesajul „Pe drumul absenței”, altul – „Apogeul neajunsurilor puerile”, iar alt mesaj poartă numele „Cu emoție în glas” etc.
„(...) Voi să știți că apreciez și îmi plac toate darurile de la voi, jucăriile, cărțile și tableta de Crăciun, dar niciuna dintre ele nu-mi oferă îmbrățișarea voastră atât de dulce și nu vor putea nicicând să compenseze absența voastră. Cu toate că îmi umplu timpul zi de zi, învăț bine, merg și la înot, iar la finalul zilei mai bifez în calendar încă o zi și număr câte au mai rămas până veți ajunge acasă, de sărbători. Atunci când mă pun la culcare, mamă, aș fi vrut ca brațele tale să mă îmbrățișeze cu dragostea lor incomparabilă, să îmi spui o poveste de seară și să adorm știindu-te aici sau chiar și mâine. (...) Simt cum timpul trece și parcă față de anul trecut m-am schimbat, mi se pare că fac un salt sau poate chiar pășesc spre o graniță către altă etapă din viața mea. Probabil asta înseamnă maturizare, dar aș fi vrut să-mi fiți alături. De multe ori când mă plimb prin parcul din oraș mă gândesc la voi, mi-aș dori mult dacă ați putea să vă luați liber într-o zi, un moment în care să stăm toți trei. Cred că ar fi o idee bună, mai ales pentru că munciți foarte mult și meritați să vă odihniți măcar o zi. Poate prindem o zi cu soare și doar o să stăm pur și simplu să vă privesc cum vorbiți sau poate c-o să vorbesc și eu atunci. Chiar dacă va fi ploaie, tot o să simt o bucurie imensă că vă am lângă mine.
Dragul meu tătic, dacă ai fi fost lângă mine în unele momente grele din viața mea, alături de tine m-aș fi simțit extraordinar de bine, în siguranță și ferită de toate pericolele lumii. Iar tu, mămica mea frumoasă, dacă ai fi fost lângă mine ai fi văzut toate desenele dedicate ție și ai fi observat schimbările petrecute în mine; eu nu mai desenez prințese, desenez familii.
Nu vreau să vă întristez cu aceste rînduri, pentru mine veți fi întotdeauna perfecți. Vreau să știți că vă iubesc nespus de mult și sper din inimă ca Dumnezeu să-mi asculte rugile și să ne ofere timp”, scrie o elevă de clasa a VI-a.
Alte mesaje sunt în versuri, cele mai multe stângace, însă pline de emoția care face din concursul „Mesaj pentru părintele meu” puntea atât de necesară între părinți și copii.
În acest an, concursul a avut doar secțiune literară, nu și de desene.
Se încarcă comentariile...
